Alexandru Maxim, făcut praf după înfrângerea echipei lui Marius Șumudică! Presa turcă a explodat împotriva mijlocașului român

Alexandru Maxim, făcut praf după înfrângerea echipei lui Marius Șumudică! Presa turcă a explodat împotriva mijlocașului român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Maxim a fost făcut praf după evoluția avută în meciul Kayserispor – Gaziantep FK 2-0 din etapa a cincea a campionatului Turciei, în care s-a consemnat debutul lui Marius Șumudică în acest al doilea mandat pe banca tehnică a echipei care a fost nevoită să se retragă din competiții în luna februarie din cauza cutremurelor devastatoare care au lovit atunci această țară.

Alexandru Maxim, făcut praf după înfrângerea echipei lui Marius Șumudică! Presa turcă a explodat împotriva mijlocașului român

Revenit în această vară la Gaziantep după împrumutul nereușit la Beșiktaș, mijlocașul ofensiv în vârstă de 33 de ani a fost, la fel ca Florin Niță, Junior Morais și Denis Drăguș, titular în această partidă, dar spre deosebire de ei, care au terminat jocul pe teren, a fost înlocuit în minutul 87 cu Brayan Riascos.

Până la acest moment, la scorul de 1-0 pentru Kayserispor, Alexandru Maxim a ratat două ocazii mari de gol, motiv pentru care a fost taxat la finalul meciului de către jurnaliștii turci.

„A fost un dezastru! Evoluția românului a fost șocantă, a ratat două ocazii importante la 0-1 și a avut o contribuție semnificativă la eșecul lui Gaziantep”, au notat cei de la Telgraf.

De asemenea, nici Marius Șumudică nu a scăpat de „furia” jurnaliștilor. Ei au taxat o ieșire nervoasă pe care a avut-o tehnicianul român la un moment dat în timpul partidei de la Kayseri.

A înnebunit pe bancă în timpul meciului. După două ocazii ratate de Maxim și Drăguș, antrenorul aproape că a intrat pe teren”, a mai scris sursa citată anterior.

Ce urmează pentru echipa preluată recent de Marius Șumudică

Ambele goluri marcate de Kayserispor în această partidă au purtat semnătura lui Mame Thiam, în minutul 6 din penalty, respectiv în minutul 89. În urma acestui eșec, Gaziantep FK rămâne pe ultimul loc în Superlig, cu înfrângeri pe linie în primele cinci etape.

În runda viitoare, se va consemna debutul lui Marius Șumudică și în fața propriilor fani în acest al doilea mandat la Gaziantep. Echipa sa va primi vizita celor de la Istanbulspor, formația aflată în prezent pe locul 16 în clasament, dar care a disputat doar două meciuri până acum în acest sezon de Superlig.

Chiar dacă a efectuat deja cinci transferuri noi de la revenirea la Gaziantep, este destul de clar pentru toată lumea că Marius Șumudică va avea o misiune foarte dificilă în a salva echipa de la retrogradare în acest sezon, în primul rând din cauza faptului că a preluat un lot de jucători deja format în mare măsură, după cum chiar el a ținut să sublinieze înainte de plecarea în Turcia. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit la iveală e cutremurător
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii moarte se afla sechestrată într-un bloc din apropiere
Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii moarte se afla sechestrată într-un…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea cea mare!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea…
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Anunț istoric pentru cei cu mașini diesel sau benzină. Se dă ordin UE: Să dispară!
Anunț istoric pentru cei cu mașini diesel sau benzină. Se dă ordin UE: Să dispară!
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
French Open ne-a pus în fața unui scenariu încântător: cum se scrie istorie sub ochii noștri
French Open ne-a pus în fața unui scenariu încântător: cum se scrie istorie sub ochii noștri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
×